
O familie fericită, dar numai la prima vedere. De fapt, mama se luptă cu librăria pe care o deține, și care e în faliment, tatăl, cu șeful tiranic, fiica, o adolescentă aflată la prima iubire, nu e nici ea scutită de neplăceri, iar fiul are de îndurat zile grele la școală din cauza colegilor care îl agresează. Ca și cum nu le era de ajuns, cei patru merg la un bal mascat unde Baba Yaga îi blestemă, așa că familia “fericită” se transformă în familia Monstrulescu. Urmează o cursă de-a latul și de-a lungul lumii, întâlniri cu monștri adevărați, și aventuri monstruos de amuzante, la finalul căreia cei patru vor vedea dacă decid să se întoarcă la viața dinainte, sau au curajul să o ia de la început.
“
Pentru a oferi cele mai bune experiențe, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neacordarea consimțământului sau retragerea acestuia poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.